La adăpostul relativ al celor 3 puncte obținute în startul grupei de Cupa României, după un 3-1 cu Gloria Bistrița din Liga 2, dar mai ales în pregătirea marelui derby din week-end cu Dinamo la nivel Superliga, FCSB a mers la UTA Arad cu un lot improvizat și, pe cale de consecință, o formulă de start pe același temei.
Elias Charalambous i-a avut la lucru din primul minut pe Zima – Pantea, Dăncuș, Chiricheș, Kiki – Edjouma, Alhassan – Colibășanu, O. Popescu, Necșulescu – Thiam. De pe bancă restrânsă, lista chiar de avarie: M. Popa, Udrea, Ilie, Politic, Ciobanu, Alecsandroaie, Manolache, D. Popa. O formulă de sictir față de Cupa României, dictată de patron.
Rezumatul? FCSB n-a contat. Din prima secundă cu UTA Arad, dar mai ales după ce a rămas în inferioritate numerică, meritat, la puțin peste o jumătate de oră jucată.
Poate că Gigi Becali a învățat fotbalul după ureche, ori poate doar crede că l-a învățat, dar când vrea să renunțe la David Kiki chiar are dreptate. Dacă Flavius Iacob, un fundaș dreapta de 25 de ani împrumutat din Liga 2 te destabilizează până la disperare, atunci n-ai ce să cauți la echipa care a cucerit titlul două sezoane la rând în România.
Kiki s-a prezentat încă din startul meciului pe post de turist fără hartă, aterizat într-o luptă pe care nu o înțelege și nici nu prea o vrea. Dacă rostul lui în formula de start a fost să echilibreze standardul de experiență la FCSB, pe lângă tinerii titularizați, exercițiul s-a transformat într-un efect invers: africanul s-a făcut de râs pe lângă puștii coechipieri, ba a și anulat, implicit, eforturile lor reconfortante, în multe rânduri. Absolut penibil!
De notat și de urmărit cu nădejde un nume: Robert Necșulescu. Tupeu fundamentat pe calități, demarcări spectaculoase, cam ceea ce aștepți, într-un scenariu optim, de la un ofensiv talentat de 18 ani în 30 de minute la o deplasare de Cupa României. Și la debut.
Normal că a greșit și a încasat meritat cartonașul roșu. Dar într-o fază identică a comis-o la fel Drăguș, contra Bosniei-Herțegovina, deși vârful naționalei are deja 7 ani legați în fotbalul mare, prin Belgia, Italia și Turcia…
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Ffaza-n-scaled.jpg)
© FOTO:Sebastian Tataru/SPORT PICTURES
Necșulescu e internațional U19 pentru România, după ce la naționala U18 a marcat 5 goluri în 12 partide. În dubla spectaculoasă cu Lokomotiva Zagreb, campioana Croației, din UEFA Youth League a fost titular în ambele partide încheiate 3-2 pentru roș-albaștri, reușind un gol și o pasă de gol.
Dintr-o astfel de eliminare, la vârsta lui și în acest context al unui meci de Cupa României, e mai important ce înveți decât ceea ce ai pierdut. Acum 7 ani, Moruțan primea un „roșu” stupid la reprezentativa U19, când și-a scos tricoul după gol. A învățat, s-a întărit, a crescut. Să fie peste al lui Moruțan traseul lui Necșulescu!
Ok, n-o fi fost nici UTA în formula ideală, dar în atac i-a avut totuși pe Alin Roman, Vali Costache și Marius Coman, resurse de bază și în campionat pentru Adi Mihalcea. În prima repriză, în fața acestora și sub asedii alb-roșii, defensiva FCSB a rezistat cum-necum printr-o soluție total neașteptată pe ax: Dăncuș – Chiricheș.
Douăzeci de ani diferență între cei doi stoperi! Cu Dăncuș la 16 ani împliniți în ianuarie iar Chiricheș la 36 de ani rotunjiți în noiembrie. Vlad ar fi putut să-i fie tată, s-ar chibița prin cârciumile de la Dunăre.
Chiar și în formatul inedit, stoperii FCSB au funcționat până în pauză, acoperind și porțiunea de un sfert de oră cu inferioritate numerică. N-ai cum să nu te întrebi: oare abordarea cerebrală și limpede, inclusiv în tentativele de lansări, și îndârjirea perseverentă a lui Dăncuș, nu pot fi curând (sau deja) peste limitele evidente ale lui Graovac? Oare Vlad Chiricheș chiar e sub nivelul bosniacului? Să fim serioși…
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Fdeskunu-scaled.jpg)
© FOTO:Sebastian Tataru/SPORT PICTURES
Adrian Mihalcea, cu setea naturală a antrenorului de sânge dinamovist care vrea să spulbere FCSB, dar și cu reflexul firesc pentru calificarea din grupă, a schimbat ofensiv la pauză. Atacantul Abdallah pentru închizătorul Sota Mino. Iar dinspre Madagascar s-a pornit prăbușirea redutei roș-albastre. Hakim a deschis cu călcâiul pentru golul lui Costache, tot el l-a servit pe Coman pentru 2-0. S-a terminat până la urmă 3-0, scor de neprezentare pentru că FCSB chiar n-a venit, la propriu și la figurat!
Patronul a dictat pentru acest duel o formulă de sictir evident față de Cupa României, deși trofeul îți aduce un loc foarte călduț spre banii din Europa League. Cu o victorie la Arad, FCSB s-ar fi aflat practic la trei meciuri distanță de trofeu, fără ca deplasarea finală din grupă, la Universitatea Craiova, să mai conteze realmente.
Da, vine derby-ul cu Dinamo în Superliga. Dar cine îți garantează, la cum arată lucrurile de ceva vreme în roș-albastru, că iei titlul, dacă prinzi play-off-ul, astfel încât grupa Europa League să-ți rămână la îndemână?!
Rușinoasă abordare, rușinos 0-3 la UTA Arad după un meci în care n-ai existat! Și rușinos felul în care fotbaliști precum Kiki, Thiam și Tavi Popescu au contribuit la context, cu o delăsare jignitoare.
Iar când te uiți spre privirea mută a lui Elias Charalambous îți vine să plângi și să râzi în același timp. Apropo: Elias, tu câtă rușine mai poți să înduri?